Teodor Atanasiu a fost primit cu huiduieli, sâmbătă, în momentul în care mers la pupitru și a vrut să ia cuvântul la Consiliul Național (CN) al PNL, care s-a desfășurat la Casa de Cultură din Pitești.
După începerea discursului, o parte din cei prezenți în sală au început să-i strige lui Atanasiu „Scuze! Scuze!”.
Copreședintele PNL Vasile Blaga a încercat să îi calmeze pe contestatarii lui Atanasiu, făcând apel la unitate: „Am o mare rugăminte: vă rog să ne respectăm. Am spus că am trecut peste toate și mergem înainte și vă rog să ne ascultăm cu atenție”.
Apelul lui Blaga a fost însă ignorat, astfel că Teodor Atanasiu și-a întrerupt discursul și a plecat de pe scenă, spunându-le colegilor săi din PNL: „Vă mulțumesc pentru primire”.
Cei care l-au împiedicat pe Atanasiu să își susțină discursul l-au aclamat apoi pe Cătălin Predoiu.
Stenograme ale unor discuții între lideri ai vechiului PNL, care au avut loc la Bistriția și în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL au fost publicate la jumătatea lunii mai de un site. „Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept, chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Președinție al partidului și ei ne-au dat sediul, locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, spune în discuții prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu.
La discuțiile redate în stenograme au participat și copreședintele PNL Alina Gorghiu, precum și secretarul general al PNL Marian Petrache.
În 11 mai, după ce stenogramele au apărut în presă, Teodor Atanasiu declara că stenogramele „nu au legătură cu realitatea, și că frânturi din aceste discuții sunt veridice, dar scoase din context”, adăugând că îi pare rău că s-a dedus că dorește scindarea partidului.